POEZIE

se dedică soţiei mele, Elena şi copiilor mei: Oana, Octavian şi Elena
                      

PROLOG I

Mocirla de hârtie s-a umflat…cultură

Şi darabanele soitarilor răsună,

Precum că asta-i lumea cea mai bună!

…Iar nu că duhul s-a-necat untură…

S-a-asfixiat icoana în dezmăţat deochi,

Delirul de bacante a năruit biserici –

Din dosul de găvane creşti sex în loc de ochi,

Iar senatorii Romei s-au fost chircit holerici…

În lumea-mpărăţită de magii sifilitici

Apoi vin vidanjorii – cu morga lor de critici –

Şi-atunci mai tragi nădejde s-aerisească lumea…

Dar din pricini obscure -greşesc…inspiraţiunea

Şi-expiră peste toate, crescând iar spurcăciunea…

Cum să mai crezi că-n lume  - normală e minunea?!

***

PROLOG II

Trei veacuri de demenţă ne-au podidit,

Cu ghilotini creiere-au geluit –

Şi peste nimb – i-au pus Lui Dumnezeu

Boneta de paiaţă - -obezul „eu”…

Satana-aşa de mult s-a bucurat!

„Creaţie de vânzare!” – a afişat…

Şi snobii – unul pe altu-ncălecat,

Cu căcăreze toţi s-au decorat!

Luând cu min' Golgota şi Olimpul,

Am cântărit ponoasele şi timpul:

După soitari, vin vremi de cavaleri:

N-am vrut pe Azi a fi la fel ca Ieri…--44+++

În contra curentului demenţei am pornit,

Precum Tit Maiorescu, în fostul veac răznit…

***

SONETE PE GÂNDURI CINICE…

MOTTO:

Negru tigru – colţi rânjiţi

Ochii scăpărând jăratic:

Plescăind terori – molatic

Se scurg aştrii – brusc treziţi…

Negru tigru – satisfacţii

De sfinţi sfârtecaţi păcate –

Rău gras de seninătate,

Rău aprins în constelaţii…

Demon tigru – gâlgâind

Sânge-ncenuşat de crimă…

Opresc versul – mârâind,

Degustând extaz de rimă…

***

degeaba luminează soarele – Doamne

e pe moarte…

degeaba scârţâie păsările  (cântec nu mai

există…) – cârd după cârd – planează – toate – spre leşinul morţii

degeaba încearcă să mă pălmuiască

verde – copacii: sunt

toţi sunt pe moarte

moartea musteşte – în toate

cleioasă se scurge – şiroieşte

din toate – greţoasă:

anti-elixirul de moarte – porţia de

ulei de ricin – cadaverică lume

Doamne – ţi s-a făcut

scârbă – de noi şi de toate

te înţeleg – şi-mi lipesc ochii cu somnul de plumb

**

I - Voi putrezi – şi mâna care-a scris

Va fi ciolan cu câteva arşici...

Nimic din ce conta – eu nu v-am zis

Şi n-am oprit să fie morţi şi frici…

Vom putrezi-mpreună – eu şi mâna:

Eu ca năuc – ea – sclavă-a neputinţei…

Atât aş vrea: să se dizolve vina

În lut – din cari crească-Arborul Ştiinţei…

Umila năclăire viermuită,

Ce-a fost cândva trufie – nu voinţă –

Replăsmuiasc-o Hrist sub stea uimită,

În fulgere de bine şi putinţă,

Izvor de stavili la nesăbuinţă,

Iar Crimei – Fricii: fie Dinamită!

***

II-Înfrânt de viaţă – nu mai vreau înfrângeri…

Sau viaţă nu mai vreau … - e greu de spus…

Dar dacă mai trăiesc – şi nu văd îngeri,

E pentru că o spadă mi-e-orice-apus!+++

N-am vrut niciun război – dar am luptat,

Pentru că demoni doar – cu viaţa – mi-am atras…

Am vrut să fiu arhanghel, nu soldat!

…Probabil aripile cineva mi-a ras…

Mi-a obosit povestea sus, pe umeri

Şi numai pumnii – bolovanii – ies din pulberi

Şi vor lovi orice-am să spun că doare!

Bombăniţi toţi:”Dar ăsta nu mai moare?

Nimic nu face precum se cuvine?”

Eu doar închide-oi ochii, şoptind:”bine…”

***

III- Cel ce-i Poet – şi al Potirului Graal

Brav Cavaler – de îngerii în stoluri

'Nalt alduit -nu-şi află printre oameni hal-

Cleioşi scuipaţi şi spinii-i sunt …favoruri…

Ei, fariseii, huiduie-n octave

Şi îţi străpung inimă, coaste, palme -

Iar laşii, la Gavafta , vor varave

Şi-n loc de cer -piţigăie de-a valme!

Tu nu răspunde, leapădă-ţi cămaşa,

La zaruri să-şi amestece lumina!

În sânge şi în apă scaldă-ţi straja,

Lasă-i să-şi spele-n tine toată vina!

Doar când şi-or osteni în hoit neagră jivina-

De raze-aruncă-ţi peste ei, divină, mreaja!

***

IV-Sărmană lume: hoituri şi hoitari!

Preoţi în turn: paiaţe şi soitari!

Au fost, pe-aici, cândva, cărări spre soare…

Nu mai se-ascunde nuntă-n 'mormântare…

De-atîta ciumă neagră şi putoare

Şi de nelege şi de întrebare,

Privim pe gard – întinse la uscat:

Suflete – visuri – Cer înmiresmat…

În loc de hrană – doar bulbuci de scârnă

Şi-n loc de ceas – doar coasa de la Cârnă …

Tot ce-a fost om – târâş e-n vizuină…

O – Doamne – de-unde-atâta vină?+++

…Voievozi şi-nfrână caii la hotar:

Păi, n-ar strica să dea pe-aici un var!

***  

lui Eugen EVU

V-Am fost, cândva,-ntr-o altă viaţă, rege:

Un semn, şi toţi supuşii-nţelegeau:

Trăind, murind – voinţa-mi era lege,

Toţi se plecau şi slavă-mi murmurau...

Şi n-am murit decât când am voit:

Smaralde-am smuls, tot unul câte unul,

Pe rând, din greaua-oglindă,-'nalt zenit...

Până, din zile,-a fost rămas Ajunul...

...Acum, când doar pustiu cerneşte lumea,

În jurul meu s-au pârjolit mulţimi...

Mi-au ostenit şi semnele... – genunea

Aşteaptă – pulberi – stea din înălţimi...

O ultimă-ncruntare vrednică de-un zeu -

Şi m-am şi aruncat în perigeu!

                   ***

lui Mitică Pricop – in memoriam

VI-Amuşinând putoarea bogăţiei, ce să zic,

Devin, pe zi ce trece, tot mai bolşevic!

Nici dihor, sconx – nu-i mai scârbos de trăsnitor,

Cât e bogatul blestemat de Ziditor!

Mama şi-ar vinde-o-n piaţă, de prăsilă,

Chiar şi Satan are privirea mai umilă!

Cu mâna mea te-aş nimici, vătaf de legi,

Prin care numai tu pe tine te-nţelegi!

Cosmosul ţi-ai năimit să te slujească –

Iar omenirea – scaldă nefirească:

În ea să-ţi răzgâi râile şi lepra,

Să te întinzi pe hoituri cât e stepa!

„Nemuritor” fudul, fără obraz –

Nu bănui...:  „azi” ţi-e pus funest zăgaz...

***

VII-Bâlciul curvelor eresuri, prin trândavi,

A ajuns să stingă-n fire sacrul foc –

Zeii înhămaţi Lovelei, bieţii sclavi –

Au lăsat în Casă golul, la mijloc...

Era Vatră,-acu-i Bordelul, fără frâu...

Doar cenuşi, pe câmpii unde lucea grâu...

Continente de prostie cresc în sânge –

Râs, în cimitirul lumii – ...nu se plânge...

Neruşinea: forma supravieţuirii,

Lume-n care excrementele isc' Mirii...

Flori de smoală cresc în poalele privirii...

Unde pot să stau cerşi un înger?

Care-i Ceasul Crucii, ca să sânger?

Cerul tace, cu dinţi strânşi – şi sincer...

***

VIII-Analfabeţi moralei – ne explodaţi în creier,

Hidoşi ca liliecii - întru al lumii treier:

Trândavi ca viermii – mincinoşi cu ora -

Furaţi – trădaţi… - Sodoma şi Gomora!

Monştri vandali în patru dimensiuni

Ne clefăiţi în troace bunul-simţ:

Neruşinaţi ca dracul – n-aveţi zimţi

Să opriţi roata scârbei de viziuni!

Şi de-nchid ochii - -mi ciocăniţi retina

Cu rânjetele voastre de jăratic…

Timpane-astup – să le feresc de vină

Dar bag de seamă : sufletu-i ostatic…

Satană – sub pământ vâră-ţi prăsila

Căci iadul ţi-ai lăsat pustiu cu sila…!

***

                            … „fiinţei democrate”…

IX-Ce tranşee înmâlite-s ochii limpezi!

Câte pòrţii de infern, în porii pielii!

Ce luxură-jungle,-n ciuda izmenelii!

Zei sticlinzi de sânge cântă-n tine – nu-i crezi!

Liber să-l răzgâi pe Lucifer Sfruntatul –

Poftele să-ţi ari în carne-s... „libertatea”...-

Prin orgasm tu vezi şi cer, şi-eternitatea –

Nici din munte, nici din stea nu-ţi asculţi sfatul!

Hoitul tău ţinut-a lungi discursuri –

A strivit putori de-urechile-ngereşti...

Chiar să taci, n-ai crede că nu eşti

Decât zgură şi lătùri, în loc de ...gusturi...

Crede că şi Dumnezeu mai oboseşte,

Când Adam, milenii, dârz – se tot prosteşte...

                  ***

X-Acum eu sunt bufonul prinţilor trufaşi,

Izvor al uraganului – râs spectru

Dispreţului celor – prin mine  - uriaşi

Şi rădăcină-a treazului din sceptru

Veniţi spre râs ca fluturii spre foc

Şi vă rotiţi cu ifos ca păunii…

Orbiţi – voi nu simţiţi că la mijloc

Un fulger prisoseşte văgăunii

Că-n mâna mea  - chircită de o schimă

Care v-a-nchis în hohote privirea

Ţâşneşte-mi plod de ură – toată firea

Iscând jungher – dar nicidecum de scrimă!... -

Iar pieptul vostru va ofta străpuns

Dând râsului însângerat răspuns.

***

XI-Pe aici au scăzut munţii

Iar pădurea-i smotocită

Prin biserici foiesc şerpii

Crucea Hristului-i trăsnită

Behăie pierdut un clopot -

Au pierit păstori pe coaste…

Patru cavaleri în tropot

Năvălesc sânge-n dezastre…

Liturghii amestecate

Bâjbâie prin goale-orbite…

Negurile-s neclintite,

Stâncile sunt vinovate…

Sub retinele rănite

Viermii ţes boltiri savante…

***

XII – Stau să se prăvale cinci apusuri :

Câte unul pentru lumi – ultimul : mistic…

Drept în mijloc e surpată Crucea –

Golgota nu are-n ea nimic artistic…

Presimţiri s-au îngroşat copite –

Îmi cutreieră demenţele prin stepă…

Cătrănitu-s-a-Empireu – şi zei şi mite,

Sub topor cad aripi – ciungi de lepră…

Nu mai sar scântei de îngeri harnici,

Nu mai sunt nici sfinţii de lumină:

Sori se sinucid – decât să fie  darnici…

De pe Cruce – zgomotos cade-azi în tină

Hristul – neproptit în foc de rugă…

Pretutindeni – s-a deschis făgaş de fugă…

***

XIII-Munţi zadarnici – ploi cenuşă,

S-a închis spre ceruri uşă –

Nopţile de Sânziene

Vomită cărbuni şi lene…

Fără haruri – numai staruri -

Sânge de la crime-n valuri:

Hai la oala de poveste…

S-a crăpat şi curge peste…

'Fulecând ciozvârţi de îngeri,

Dând pe gât tăcute plângeri,

Îţi apropii foc şi frângeri

Lacăt pui tu pe Golgotă…

Pasu-i cântecul pe notă:

Urci – dar peste tot e grotă…

***

XIV- Mosor de minciuni şi plaur de veghe

Vorbă – icoană: -ntre ele sunt leghe…

Bale-n delir baletând înţelepte,

Când sèra vorbirii îşi sare din trepte

Sugrumă regatul cu propriu-i hotar

Şi şterge-ţi din minte-orice urmă de var -

Îneacă-ţi copiii în marea de stele,

Toiagu-ţi să-nceapă iar drumul spre rele…

Proclamă-anarhie – şi fii dictatură,

Iubeşte-ţi doar spinii – adâncii de ură -

Alege-ţi oştire din demoni şi raze

Dezvaţă rostirea – adormi în extaze -

Să pierzi în adâncu-ţi chiar chitul cel greu

Ucide-l pe Mire – şi taci Dumnezeu.

***

XV-Trage-n plămâni muntele toată bezna -

Se strâng jivine – infernu-adulmecând –

Doar cerbii îşi feresc de hăuri glezna,

Crucea de Foc pe coarne tremurând

E-o arşiţă-ntre stelele ascunse,

Răzbind gâtlej şi inimi nepătrunse –

Tăcerea-i dor de moarte renăscut -

Jilave păsări se preling în lut…

E miez de noapte-n fiece grădină,

Pierit până-i şi dorul de lumină…

În toate s-a sfârşit Cina de Taină

Şi toţi trădării-acuma se reseamnă…

Prea copleşiţi de viitoarea-insultă…

În noi, pe sine, Duhul nu s-ascultă!

***

XVI-Nu am avut timp să fiu tânăr

Iar de îmbătrânit nu vreau!

Râvneam să ţin cerul pe umăr… –

Nici pâine-n gură nu mai iau!

Atât mi-aţi prigonit grădina –

Mustul pe ramuri s-a uscat…

Degeaba vă-ndulciţi surdina:

Nu voi scuipa spre voi vreun sfat!

Am fost copil – şi sunt bătrân –

Din miezul vieţii n-am muşcat:

Rostul din mine-i stins şi spân,

M-aplec să beau – râu-a secat…

Fii blestemat, înger târziu -

S-ajungi când ceilalţi nu mai scriu…!

***

XVII-Veni-va ziua când Dumnezeu va stinge

Luminile-n salon: perechi ghicite

Vor furnica-n palat colţuri umbrite…

Şi dansul – nevăzut – nu se va frânge -

Vor fi rotiri de şoapte şi suspine,

Vor fi atingeri reci – râsuri sfioase -

Din adieri – din umbre – lumini fine,

Vor creşte noi vârtejuri luminoase

Va fi nou vals – trăiri mai furtunoase,

Ameţitoare paradisuri de mătase…

Flori – păsări în cascade – ceruri nouă

Vor creşte din foşniri – priviri de rouă…

… La Balul Morţii-a fost un accident:

Zice-se că s-a ars un filament…

***

XVIII-Stă să plouă-n baie nouă – cu pucioasă,

Arlechinii îşi scot spinii – să-i miroasă -

Cavaleri – copaci de ieri – s-au întremat:

Rădăcina cu pricina – şi-au vomat…

Peste glie – pălărie au tuflit:

Nu se ştie – mai e vie…a murit…

Curatorii ne sunt norii – bombănind

Regii lumii fug – nebunii - -incendiind…

Dumnezeu se lasă greu – în nevăzut

Maica Sfântă plânge blândă: a născut…

Pot irozii-ucide plozii: Focul Viu

Bântuie şi mântuie: e ceas târziu…

Farisei cu zurgălăi: e de prisos!

Nouă Vreme: fraţi în steme – cu Hristos!

***

XIX-De când – bătrân cu lumea dimpreună -

Mai tânăr ca păcatul Tu Te dai –

Vinul s-a oţetit în văgăună

Pâinea sfinţită miroase-a mucegai…

N-am fost de capul meu – eram în Rai

Şi alfabetul lumii Tu-nvăţai

Prin poticnitul meu în lucruri aspru grai -

…Tovarăş întru toate Tu-mi erai…

…Măcar o dată dacă-ai da din cap

Că mă cunoşti şi plângi – chiar şi casap…

Dar Tu mă laşi să sânger – rătăcit

Într-o grădină amurgită-n schit…

Pesemne să te doară pân' la os

E chipul de-a fi-n Rai şi luminos…

***

XX-Podit cu scânduri e sufletul meu -

Nu întrevăd nici zare de lumină:

Beznă posomorâtă – şarpe greu,

Încolăcit cu deznădejdi şi vină…

Ce-a fost – va fi: aşa – fără de rost

Îmi rabd zilele din mizera viaţă -

Nimic ce fac nu are grai şi cost -

Împinge-n mine tot mai multă greaţă…

Tare mă tem că Bunul Dumnezeu,

Tot învârtind la mămăliga lumii

Şi îngrijind de fiecare boţ -

Ajuns la mine, -a aţipit o clipă

Şi i-a sărit din mână melesteu:

Prin mine s-a făcut prima risipă…

***

SONETE PRESIMŢIND PARADISUL…

MOTTO

Irişi şopotesc a seară,

Tiran clopot îi coseşte -

Hoinăreşte, hoinăreşte -

Călăreţul cu-albă gheară

Ghemuite sub timpane,

Tremur păsările îngeri

Şi tot vin dinspre savane

Hoarde – prevestiri şi plângeri…

Dar, deodată, tropot surpă

Orice pod spre nebunie:

Ard, în depărtări, castele -

Iar pe cer o stea-i doar – vie…

Păduroase bezne scapăt

Şi-ngenunche rugătoare –

Liturghia fără capăt

Descântă-o privighetoare…

Cunjurat de nimburi sute,

Tresărind lacrimi de ciute,

Viscolind din lună-şi locul

Se iveşte – INOROGUL

***                        

sufletele lor tăioase – tăioasă iarbă s-au făcut

sufletele lor ameţitor de înalte – au căţărat

brazi – pe ameţitoarele stânci

sufletele lor foşnind răcoroase – sub

coaja păduroşilor copaci au

început să răsufle – cu duhul

bine ritmat

sufletele lor cântătoare la stâni – în

noaptea stelară din gâtlejul

privighetorii – strune de cânt s-au făcut

sufletele lor – tremurând curioase - mişcă

în tufişuri delir de gângănii – sub

apă mişunare de peşti – în

văzduh – fulgerări de

pescăruşi – ori mistic

triunghi de cocori

sufletele moşilor mei ne-cuminţi – neputând nicicum

să-mbătrânească – încă mişcă

sufletul – străvezii mădularele -

viscolit mă împing pe

albită de visuri rebele – cărarea

spre Lună

***

XXI-Asud lumină – bâjbâi după îngeri

Dar tot nu nu mă dezbar – mă-mpiedic orb:

Nu vor să-mi năpârlească solzi – Tu sângeri

N-apuc cu gura sângele să-Ţi sorb…

Zbătându-mă-ntre om şi şarpe – umilit,

Cerul n-ajung – de glie-s dezlipit -

Şi niciun trăsnet nu se-ndură – scris

Să mă preschimbe în ceva precis…

O lume-a jumătăţii de măsură,

În care dosul poa' să fie gură…

Te-am supărat cândva – uitai de ce…

Speram să-Ţi uiţi şi Tu pedepsele

Desăvârşit – nu eşti un biet Poet –

Dar Fiu-Ţi a gustat şi din oţet…

***

XXII-Nu-i prima oară - cinică urzeală,

Când, căpătâi, mi-e sticla de cerneală

Şi când rămân, privind dinspre boeme,

Cum trec prin văi doar şleahtice poeme!

Din munţi – din brazi – sunt excomunicat,

Dar vulturii-n artere i-am păstrat!

Puteţi preface lumea-n smoală şi buşteni,

Dar nu-mi puteţi extrage nimbul din oşteni!

În tot acest amurg teatral confecţionat,

Cu întuneric din import – preambalat

Şi-n care tot mai frig se face şi închis,

M-aţi pus să vă semnez sumbru zapis,

Că-abdic umil – dar orişiunde-aş merge

Deasupra-a toate – medita-voi rege!

***

XXIII-Cotrobăind prin maţele pestriţe,

Huiduitorii, la Gavafta , au aflat

Cum li se sting privirile-ntre iţe,

Cum cosmosul întreg e-un bot căscat!

Pe Cruce,-apoi, Hristos stătea uitat…

Când peste lumi, s-a fost întunecat –

Un biet tâlhar în sânge, i-a-nchinat

Nu fapta mâinii: Cuvânt Înlăcrimat…

O, bunilor apostoli – adânc v-aţi fost ascuns…

Şi doar Ioan stătuse Fiu să-i fie Mamei…

Până la voi lumina lui Dismas n-a străpuns –

Dar deja zarea s-aprindea aramei…

Sub coaja beznei – lumina-a fulgerat!

Pentru un fur crispat  - Hristos a înviat!

***

XXIV-Pe când lumina sforăie sub lampă,

Fluturilor li-e lene să mai ardă:

În spuză zac doar visuri – şi o crampă

Ştrenguie inima-mi capitulardă -

Şi îngeri – contingente – se predau -

În umbră clocotesc noi jurăminte -

Nimic n-a mai rămas – în nopţi – cuminte

Până şi şoapta-iubirii e trădare…

Cinci demoni au strâns sfat la masa lunii

Şi-au aruncat spre mine cu surzenii -

Nicio sonată nu se smulge strunii

Şi nu mai sunt în stare de vedenii:

A mai rămas din mine doar o rugă

Să nu mă lase Hrist dracului slugă…

***

XXV-Mai sus de brazi un corb îşi caută cuibul,

Purtând în gheare halcă dintr-un soare –

Amurgu-şi taie-arterele altare,

Patetic sânge-alungă-n harfe cubul…

Cu-atâta cer drapează-şi Bradul culmea

Şi-atâtea fulgere-l recunosc rege

Încât şi noaptea-şi schimbă vechea lege

Văile-şi trec din mână-n mână lumea

Pe muchii de jungher dansează îngeri,

Iar stâncile s-au izbăvit izvoare:

O, Hriste – ştiu că arzi avid să sângeri,

Că vrei să mântui – oricât piscu-ţi doare -

Dar – rugă frântă – -nfruntu-ţi pieptiş sorbul –

Implor: în flăcări linişteşte Corbul!

***

XXVI-Năprasnic cavaler – stareţ de piscuri -

Mereu năzare-şi Graalul dintre munţi -

El e Profetul care arde-n riscuri

Şi-nfige lănci de verbe drept sub frunţi

Oricare brad îi este Cruce Vie

Şi-oricare cânt – piron însângerat

Gâlgâie Golgota – sfântă furie

De-a sorbi lumea-n cer înmiresmat…

Ce-a mai rămas din jertfa Poeziei

Decât viu har cădelniţând tămâie,

Lunatic – gelozia ciocârliei,

Sfântului Duh – poruncă să rămâie?

Iar în zenitul sângelui – sihastru

Cenuşa de Poet – ori doar de astru…

***

XXVII-Pe cărări sâlhui – Drumeţul urcă munţi,

Clopote în cer să tragă – ca la nunţi:

Sărbătoare – păsări mii – talaz de cânt

Bubuie în Rai minunea – Nou Cuvânt…

Cine eşti – o, tu – Străine Grăitor,

Întru fulger de văzduhuri  - Truditor?

Cum ajuns-ai preţ de pasuri tu să pui

Pe Golgota asta veche - -a nimănui?

Dar ce faci? îţi curge sânge – rane noi

Ai stârnit în pălmi – pe frunte…ce şuvoi!

Spune dar! – nu-ntoarce spate! unde sui?

Iar te răstigneşti pe Cerul al oricui?

…Şi Drumeţul – Luminatul – scos din minţi

Sângeră pe fruntea noastră stropi fierbinţi…

***

XXVIII-Când aştern patu-n bună rânduială

E ca s-alung din carne-mi şovăială,

Din gând să-nlătur orişice sminteală,

Să-i tai visului ultima sfială

Culcat în somn – drept în vegheri să fiu

Dormind – război să-ndrept spre Cerul Viu -

Uitarea-mi fie nou avânt să ştiu

Şi singur – stea cu stea – sorţii să-mi scriu.

Când aştern patu-n bună rânduială

Cheie găsesc la Lege-Paradisul :

Oamenii toţi mă poreclesc Tândală…

Ei nu ştiu să-şi regleze ritmul, visul -

Pentru a nimeri – dintr-un biet „eu” -

Direct în vizită la Dumnezeu !

***

XXIX-Bătrânul dinozaur urcă-n Lună…

A ostenit la adâncit pământul:

Din mlaştina jurasică s-adună

Şi-şi vrea – întreg în galaxii – mormântul…

A mers cu pasu-i apăsat până la capăt,

Nu s-a ferit de nimeni şi nimic anume -

Acum trecut-a dincolo de scapăt…

N-ar face-un venerabil – într-acestea – glume…

Un uriaş greoi, stângaci, agale,

Şi-a acceptat pământurile-n cap…

…Acum – s-a înălţat: Celesta Cale

Îl cheamă fără-ntoarcere…Nu scap:

Mă urmăreşte Gigantul ne-nfricat

Oriunde-n Ceruri cred că n-am mai stat…

***

XXX-Împiedicarea e zălog atotputinţei

+++Oprit spre cercetare – propăşeşte -

Trebuie doar să-i dai răgaz credinţei:

Cutreierând fiinţa – ea găseşte

Locul de taină-al aripii ce creşte!

Şi oricât bezna râvna-ncetineşte,

Zvâcnetu-aripii deşira-va mreaja

Ce-nvăluie lumina…Mutaţi straja –

Dar bezna n-o huliţi: e-nţelepciunea

Care veghează-a fi întreag' minunea:

Fără-a cloci în trepte spre-nvăţare,

Nestors ultimul strop din aşteptare –

Bezmetic dând năvală – ţi s-aştern

Pe chip zaimfuri – împietrit infern…

***

XXXI-Măreţe ritmuri – crug încet de stele,

Inima mea îşi pipăie aripa…

Învaţă număr de-nceputuri grele,

Pentru-a-şi plăti veciile cu clipa

Când te scufunzi în marea de aghiazme,

Trecând prin moarte – năluciri de iazme –

Infernul e-nceput cărăuşiei

Fiinţei – în hotaru-Mpărăţiei…

Pornind din cel mai jos spre Cel de Sus,

Jertfind sudori şi sânge – răstigniri,

Treptat – Îl simţi pe fratele Iisus

Îl simţi cum umărul ţi-l saltă către firi

Şi moartea ţi-o preschimbă în nuntiri

…Acolo sus – tu întru El – rămâneţi Miri…

***

XXXII- Alin stelar pe rănile de munţi –

Cât scrâşnet de durere când vrei frunţi!

Oricât avar pamântul ne turteşte

Râvna spre Ceruri tot atâta creşte!

Îţi bate inima spre treptele-azurii

Din sferă-n sferă urci lumine vii –

Încă un vis – şi-ajungi în Empireu -

Îţi uiţi de Om – şi-L vezi pe Dumnezeu!

Din veac – rebel – doruri şi-aţâţă noapte,

Febril croiesc secrete Căi de Lapte -

Se încovoaie peste lanţuri Duhul,

Până plesni-va undeva Văzduhul…

Cândva – durerea strânsă-n vis va exploda

Apocalipsa de lumini va triumfa

***

XXXIII-Crăieştii ochi durează către Cer

Lactee Căi şi scări de suferinţă:

E răzvrătire-n piatră şi-n priviri -

Astfel se nasc şi munte – şi voinţă.

Să fie Lucifer răzvrătitorul firii,

Să fie scări de îngeri – al nemulţumirii

Magic filtru – spre piscuri chemător:

Ca într-o vrajă – toţi râvnim la zbor?!

Nu ştiu – ori poate-i firea noastră

Amestec de sfinţenie şi drac:

Dar cred în vijelia cea măiastră

Care va smulge hoitul din robii de veac,

Replămădi-va zgrunţurii fiinţei

Întru azur – mătasea-atotputinţei…

***

XXXIV-Apă ispitind mistere – spiralându-le în undă,

Clocotind dinspre adâncuri tot ce bezna vrea s-ascundă -

Poartă-n ea cuvinte grele şi blesteme prinse-n lut,

Răsfăţându-le-n oglindă – tulburări de început…

Apă viu neliniştită – şi fugind de câte ştie

Apă mângâind cu basme ochi deschis spre temelie,

Prinsă-n palme, ea dispare – căci o cheamă, în delir,

Duhul păzitor de taine şi gelos ca riga Lear…

Strâng în pumni nimicul limped - simt că mi-i legat de soartă,

Însă Apa trece-ntruna – apă vie…apă moartă…

Clincheteşte-averi de visuri – spumegă nemulţumiri -

Dar – avară – nu se-ndură de-ntristatele priviri

Şi la vale – tot la vale – mă înşală ne-ncetat -

Într-o trudă fără capăt – să uit  munte descântat…

***

XXXV-Argint de îngeri mijloceşte Vântul,

Polen din pomii Raiului deschis -

Zidiri zeieşti îmi năluceşte gândul

Şi nu mă mai frământă ce mi-e scris.

O – adieri din palma lui Iisus,

Cu ce să vă hrănesc în lumea asta?

Doar puf de păpădie – crengi de sus,

În şoapte crine, vă descriu fereastra.

Ştiu să vă mânii până la furtună,

Ştiu să vă chem chiar fulgere-ntre vise

Dar – Vânturi dragi – vreau ştirea voastră bună,

Cânt să vă fur – icoane interzise,

Vibrând sfinţenii, până la dezghiocul

De miez într-însul tăinuind Prorocul…

***

XXXVI-Din seva vie-ascunsă de pământ,

Prin coarda fibrei delirând spre Cer,

Furând şi alchimia unui vânt -

Zbucneşte Focul – explodat mister…

Fără de milă-i Flacăra-nălţată,

Arzând împotrivirea vinovată -

Dar dăruie lumină şi căldură

Celor ce-au sărăcit deplin de ură!

Fanatic pogorât din culmi de Rai,

Scriind în mulţi litera Adonai -

Focul mărturiseşte necruţări,

Din orice Bine creator de zări

Şi-al său sălbatic şuierat şi danţ

Răpeşte Nevederea – Rău în lanţ!+++

***

XXXVII-Se spune a fi fost cândva Cristalul,

Pe când extaz de Dumnezeu fu Omul –

Dar când trufia a nuntit cu halul,

Plodul Păcat s-a scurs venin din Pomul…

Şi-au fost crescut lumini – huliri de beznă,

Dintr-o tulpină strigă Bine-Răul -

S-a-ncolăcit înţelepciunea-n jur de gleznă,

Clădind coloană-n jos – Demenţa-Hăul

S-a scris „Pământ” – dar s-a citit „Confuzii”

S-a scris şi „Moarte” – dar şi „Înviere”

Şi dinspre toate către tot – transfuzii

Amestecând smintit miere cu fiere

…Când trâmbiţele vor da semn sublim,

Noima va fi să nu ne mai prostim…

***

XXXVIII-Doamne – umilinţă dă-mi şi-amărăciune,

La Gavafta dă-mi otrava-amiezii -

Să-ngenunchi în hulă - spurcăciune –

Şi trădarea urce-şi toţi diezii!

Să se răstignească Miel-Hristosul

Iar Varava tot vomite-şi crima –

Ăsta e – cum ştiţi – mereu folosul

Unei lumi ce nu-şi mai află rima…

De sub bice şi lătùri se-nalţă chinul

Celui ce va frânge-n două veacul –

Chip de fulger – singur El e leacul

Ce-şi împinge-ncet spre slăvi Veninul:

Până-n fund – cu Tine beau – Hristoase –

Graal măreţ şi mistic de prinoase!

***

SONETELE SOMNULUI DEŞTEPT

MOTTO

De-atâtea admirări şi strună

Am adormit – cu grea cunună

Sub deşucherile de lună…

Pădurea râde-ncet – nebună…

În vatra-ncinsă – stea poiană

Filă cu filă – o Diană

Se răsfoieşte – diafană…

Şi spiriduşii-aplaud' din strană…

Sabat cu mii de vrăjitoare

Homunculii dau din picioare

Strigoii-şi ies din închisoare

Şi delirează cu fervoare

Os peste os cântând a floare…

Ţapii şi corbii pun prinsoare

Că va fi Lună fără Soare…

Lin fâlfâind – fluturi şi vânt

Pogor din creste-un înger sfânt…

Şi jucăuşul foc se stinge

Regina Regele-şi învinge…

…Sub deşucherile de lună

Stau Piaza Rea cu Piaza Bună

Şi sfătuiesc în somnul meu

Să mă aleagă-Arhiereu…

***

XXXIX-Aur vechi se-ngroapă în păduri-

Pe deasupra berzele călătoresc jăratic…

Vistierìi de sfinţi şi voievozi obscuri

Se risipesc sub muntele noptatic…

Iconostase de grădini – altar de piatră…

E limpede: Hristos îşi face vatră

Aici – cu bejenari scăpaţi de minte…

Aştept crini să răsară din cuvinte…

Atâta Cer se lasă peste lume

Atâtea raze fulgeră sub munţi…

Nimeni nu stă aici nimic s-adune

Căci toţi îşi potrivesc nimburi pe frunţi…

…Straşnicii cavaleri veniţi să sune –

Aici vor adăsta – blânzi şi cărunţi…

***

XL– Duh lihnit de lin lumină

Dă de veste ca să vină

Înger pitit în sulfină

Viaţa să mi-o ştiu tot crină…

Lirioară de poveste

Mult a fost puţin mai este

De la Hristos vine veste

Să ne răstignim pe creste

Doar aşa greier din iarbă

Cântec în noi o să soarbă

Şi-o s-agaţe ciocârlie

Şi fulger de Sânt' Ilie…

Fâlfîire de seraf

Va stârni în stele praf…

***

XLI-Doamne – mintea mea te pipăie tihnit,

Sufletu-mi se sfâşie – pururi lihnit -

Nu-nţelegu-mi vocea – nu sunt eu,

Câtă vreme glasul nu e Dumnezeu…

Nu Te-aud şi nu Te văd – trufaş:

Cât de prăpădit şi rătăcit şi laş…

Varsă miere de lumină peste răni

Să mai scadă din tăiş la vămi -

Că sunt eu ori iarăşi nu sunt eu – târâş

Mă strecor – umil – spre-al Cerului tufiş

Şi oricât de luminat eu sânger şi mă-nghimp

Ştiu că-s munţi cu mult deasupra de Olimp…

Se vestesc cântând prin oase-mi oşti de raze

Nu mai am nici măduvi – carne : doar extaze!

***

     lui Ioan Evu -  Adjud, 7 ianuarie 2008

XLII-Du-i pe grui pe-ai nimănui, rătăciţi în vis...

Tren de seară se-agăţă, convins, de Paradis...

Doar aşa-mi explic cum fulgii vii de nea

Pleacă-n guşile de şarpe – temenea...

Străji de vrăji au pus tiranii, sus, pe bolţi –

Sting făcliile-n orbite, răi cobolzi...

Dar nimic nu-opreşte jarul îngeresc

Să declame, în incendii, Vers Ceresc!

Prin colinde-am colindat Cartea Ta –

Doamne al Silabei fii, Mag de Stea...

Tot caimacul de lumină îl suflaţi,

Vânturi ce cutreieraţi Poemul – şi-l rugaţi

Pe blând zeul ce ne-a luat, pe rând, elevi,

Să descuie-odăi, tot alte – evi şi evi...

***

XLIII-Din harfe cetini – ploaia cântă picuri,

Dar sus în munţi desfac împărăţii:

Năvălitorii se retrag – nimicuri

Şi dinspre pisc spre poale – stăreţii

Îşi varsă mirul de lumini în pajişti…

Un veac de vulturi adânceşte bolta

Şi-n văi, pâraiele ţes nunţi de jarişti… -

Rămâne doar din vise să-mi strâng holda…

De-ţi pune toată dinamita lumii

De-ţi arde-n beznă sufletu-omenirii –

De-ţi imita-n caricaturi Icoana… -

Fără să ştiţi – Bisericii Minunii -

Unde se-mpărtăşesc din vecìi mirii –

Tot mai spre sus îi veţi sălta Coloana!

***

XLIV-Se-nalţă munţii pân' la nimb de nori

Cu sfinţii sfătuiesc la hat de ceri –

Prin brazi de azi trec vânturi reci de ieri

Şi Dumnezeu cinsteşte cu voievozi

Din văi – pâraie curg spre paradis -

Domol – şi păsările trec spre vis:

De-atâta fâlfâire curgătoare

Uitarăm toţi absurdul „cum se moare”…

Pelerinaj spre Empireu – extaz,

Făclii de munţi – talaz după talaz

Ne strămutăm din văi şi dinspre stâni,

Cu suflet – cu mioare – cai şi câni,

Sub poala cetinii de Dumnezeu,

În rugi arzând – renunţ să mai fiu eu…

***

XLV-Nu ştiu de voi muri cuviincios

Ştiu hoitul cum va încânta vermina –

Dar Duhul va sui spre Cer  - sfios –

Şi va primi – din brazi şi munţi – lumina.

În hori de silfi poftit – va-nvârteji

Tot rămurişul codrului tăcut -

Iar din pâraie-ondine vor nunti,

Înveşmântate-n basmul veac trecut…

Adăpostit de Soare – copt de Lună,

Cu Moşii Vânturilor stând la sfat,

Blând Duhul meu va-ngenunchea cunună

Preasfintei Maice – Pruncului Curat…

Rob razei – el sluji-va tainic grai

Ce rima-a născocit 'ntre Pisc şi Rai!

***

XLVI-Vistieria plină-a florilor de tei,

Sfinţii orbitori din norii-ncremeniţi,

Îngerii zvâcnind din ramuri – uluiţi:

Asta-i lumea mea – vecine – dac-o vrei!

Vin la tronul meu albine şovăind

Între zbor şi miere-alunecând văzduh -

Lenevos prelins  - aprins - pe frunţi – Sfânt Duh

Miruieşte-orchestrele foşnind colind…

Pleoapele îmi fierb acoperind comori

A visa e-atât de bine şi de blând

Pe aici pitic degeaba cauţi să mori

Pe aici doar zeii uită-şi firea – bând

Din adâncul 'naltelor făclii de sori…

La culcare-olimpii înviază-n cânt…

***

SONETELE CELOR FĂRĂ SOMN (…în loc de Epilog…)

MOTTO

O – Akademos – cuib de cucuvele,

Cântând la capul limbii româneşti –

Psalmodiezi acum la cercevele:

N-au mai rămas nici cioburi în fereşti!

Degeaba-i bocet – din Sătmar la Nistru ,

Degeaba fulgeră Carpaţii Emineşti:

Academia e un vid sinistru

În care tu dispari chiar dacă eşti!

Dracii-ntre ei – gomoşi – fac reverenţe

Peste mormântul limbii româneşti…

Cuvinte-s expulzate la scadenţe -

Dinamitate-s noimele cereşti…

Olimp de fulger – dând aldat' fiori -

„Nemuritorii”-acuma-ţi sunt spurcaţi de ciori…

***

XLVII-Sărmane Pierre Gringoire – privighetoare -

Te înveleşti cu foame – bând din soare…

Vezi stele licărind prin buzunare,

Rege al vânturilor schimbătoare…

Prânz – viaţă – neguţat-ai pe-un Poem!

Din rime-ţi faci oştire şi harem -

Te-ai sumeţit spre-ureche de tiran

Cu vuietul durerii unui Neam!

Sărmane Pierre Gringoire – tu eşti Profetul

Trufii spărgând şi călărind pe vise…

Faci semne din văzduh – căci eşti Poetul!

În noua-ţi lume – legăminte scrise

Cu fulger în cerneluri  - strângi mereu -

Demn – harnic secretar Lui Dumnezeu!

***

XLVIII-Camoëns – scris-ai cu mândrie despre-eroi:

Oşteni astrali luptând cu uragane,

Cu jungle de lumini, delire roi –

Frâng nevăzut – dar fără glorii vane…

Cununi de la arhangheli – nu de la regii seci -

Nimbat-au pârjolitul chip de aspri sfinţi –

Din îndârjiri  - 'fierbântă ceruri reci:

În Neamuri noi – ei se-ntronau părinţi!

Camoëns – despre Cruce-ai scris atunci – îngenuncheat…

Icoana măreţiei-ai invocat… -

Şi-ai tresărit: la timp ai evitat

Să te-nmâleşti – în veacul deşucheat…

…E bine ca Poetul să se închidă-n moarte

'Nainte ca soitarii să-i năvălească-n soarte…

*

O, tu  - titan Camoëns – creştet ajuns la Cer

Tu – prinţ nebun de febre – Quijote cavaler:

Azi ai fi fost tocmit la lepre gunoier…

Mistică muncă – sigur! – şi plină de mister…

***

XLIX-Risipitor de versuri şi parale,

Proptindu-mi snaga în femei şi-n Danii -

Prefac fântâni – tot ce au fost haznale,

Sunt rege şi scoicar – după păţanii

Magistru sunt – şi tras-am doar ponoase

Trăit-am după fire şi delire -

Tot spânzurat – de liră şi de oase -

Sfruntat am implorat – când mort – când Mire…

Villon e Cerşetor tot cât e Zeu,

Dar în genunchi doar Lui Hristos i-am stat !

…Gâtul văzu cât fundul mi-e de greu

Şi-atunci din umeri aripi s-au crestat…

Toţi gură-cască zic că-s derbedeu –

Doar eu şi Domnul ştim cât am costat…

***

L-Hoinar prin codri, şanţuri şi palate -

Hărţuitor prin crâşme şi cuvinte -

Şişu-am vârât în rime desfrânate,

Ca şi-n preacuvioase popeşti vintre…

Am dat pe gât balade din bărdace,

Până iscat-am ghiers de ciocârlie -

Smerit şi ţanţoş – deocheat…ptiu drace! -

…Că Franţa-ntreagă cântă – făr' să ştie…

Femeilor le-am dat ce le lipseşte,

Iar lumii – ceea ce abia-o să vie…

Iubeţ – scoicar şi derbedeu – nu peşte!

Diatele-mi sunt enciclopedie

Şi cine vrea să-mi ştie viaţa pân' la os -

Cu mine vină-n Ceruri – la Hristos …

***